Intrare cont  

           Pagina principală Contact




Obezitatea
Hipertensiunea arterială
Diabetul zaharat
Infarctul miocardic
Accidentul vascular cerebral
Osteoporoza
Stresul
Sindromul premenstrual
Cancerul
Cancerul de piele
Cancerul de sân
Cancerul de col uterin
Cancerul de prostată
Cancerul colo - rectal
Osteoporoza

Osteoporoza: boală scheletică sistemică, caracterizată prin scăderea masei osoase, alterarea microarhitecturii ţesutului osos şi prin urmare creşterea riscului de fractură.
Se disting 3 forme de gravitate:
1. Osteopenia, scor T (BMD): -1/-2,5 DS
2. Ostoporoza, scor T: depăşeşte - 2,5
3. Osteoporoza manifestă sau complicată (fractura de fragilitate asociată)
Frecvenţă:
1 din 2 femei şi 1 din 5 bărbaţi vor prezenta în cursul vieţii cel puţin o fractură legată de osteoporoză.

Cauze:
1. Nivelul scăzut de estrogen la femei
Resorbţia osoasă este accelerată în perioada de postmenopauză, când femeile în vârstă suferă o scădere rapidă a nivelului de estrogen. In timp, riscul apariţiei osteoporozei şi implicit a fracturilor creşte, pe măsură ce aceste femei pierd mai mult ţesut osos decât înlocuiesc. Femeile adulte tinere care nu mai au ciclu menstrual – cum ar fi atletele foarte slabe sau fetele care suferă de anorexie – au densitatea osoasă compromisă. Îndepărtarea chirurgicală a ambelor ovare, denumită ovariectomie bilaterală, poate provoca de asemenea densitate osoasă scăzută şi osteoporoză. Într-un studiu, această intervenţie chirurgicală a provocat o creştere cu 54% a fracturilor de şold, coloană vertebrală şi încheieturile mâinilor la femeile aflate în perioada postmenopauză.

2. Nivelul scăzut de testosteron la bărbaţi
Bărbaţii au nevoie atât de testosteron, cât şi de estrogen pentru sănătatea oaselor. Aceasta se datorează faptului că testosteronul este convertit în estrogen cu rol de protecţie a oaselor. Există un consens clar că, atunci când este evaluată starea de sănătate a bărbaţilor cu osteoporoză, trebuie să evaluaţi întotdeauna şi deficientele de testosteron.

3. Alte dezechilibre hormonale
Există şi alţi hormoni cu rol în regularea densităţii osoase, inclusiv hormonul paratiroidian (parathormon) şi hormonul de creştere (somatotrop). Aceşti hormoni determină eficacitatea cu care este folosit calciul în procesul de remodelare osoasă. Totuşi, excesul de parathormon, denumit hiperparatiroidism, provoacă eliminări sporite de calciu prin urină, în detrimentul asimilării acestuia de sistemul osos. Deficienţa de calciu înseamnă oase mai slabe. Totodată, cu înaintarea în vârstă, corpul produce mai puţin hormon somatotrop, care este necesar pentru a forma oase puternice.

4. Deficitul de calciu
Formarea de ţesut osos nou, în timpul procesului permanent de remodelare osoasă, nu se poate face fără aport de calciu. Oasele acţionează ca un rezervor pentru două minerale – calciu şi fosfor. Aveţi nevoie de un nivel constant de calciu în sânge, din moment ce multe dintre organe sunt dependente de calciu – inima, muşchii, sistemul nervos. Atunci când aceste organe necesită calciu, ele îl vor asimila din depozitul mineral din oase. În timp, pe masură ce acest depozit se epuizează, oasele vor deveni mai subţiri şi mai fragile.

5. Deficitul de vitamina D
Deficitul de vitamina D poate duce la pierderea de ţesut osos şi slăbirea oaselor. Forma biologică activă a vitaminei D, denumită şi calcitriol, este mai mult un hormon decât o vitamină, afirma Paul Mystkowski. Printre numeroasele beneficii, vitamina D asigură şi asimilarea calciului în corp.

6. Stilul de viata sedentar
Oasele slăbesc dacă nu sunt solicitate. Vă amintiţi de primii astronauţi? Aceştia au suferit o pierdere accelerată de ţesut osos, provocată de lipsa de gravitaţie din spaţiu. Persoanele cu un stil de viaţă sedentar sau suferind de paralizie sau distrofie musculară pierd accelerat ţesut osos. Ca şi cauză a osteoporozei, aceasta este o cauza care poate fi evitată. Vă puteţi remodela oasele efectuând exerciţii antigravitaţionale, exerciţii care determină o solicitare medie a oaselor.

7. Afecţiunile tiroidiene
Nivelul crescut de hormon tiroidian a fost, pentru un timp îndelungat, asociat cu pierdere accelerată de ţesut osos. Acest factor a fost un motiv permanent de îngrijorare pentru mulţi medici, însă dacă se face o evaluare pe termen lung a densităţii osoase ale pacienţilor cu doze mari de medicamente pentru tiroidă, nu există o diferenţă semnificativă, iar riscul de fracturi nu este semnificativ mai mare. Totuşi, majoritatea medicilor sunt de acord: orice persoană cu nivele mari de hormon tiroidian poate beneficia de pe urma efectuării de exerciţii fizice şi a unui aport suficient de calciu şi vitamina D. Aceşti factori care intervin în stilul de viaţă sunt metode eficiente de evaluare a riscului de fracturi, precum şi monitorizarea densităţii osoase prin analize de laborator.

8. Fumatul
Fumătorii au o densitate osoasă mai scăzută şi sunt mai predispuşi la fracturi osoase decât nefumătorii. Studiile referitoare la fumat şi sănătatea oaselor au scos în evidenţă însă o mulţime de efecte negative, de la efectul toxic direct al nicotinei asupra celulelor osoase până la incapacitatea corpului de a asimila estrogen, calciu şi vitamina D.

9. Unele medicamente
Folosirea anumitor clase de medicamente poate provoca pierderea de ţesut osos şi creşterea riscului de fracturi. Cele mai comune medicamente sunt corticosteroizii, cunoscuţi şi sub numele de cortizon, hidrocortizon, glucocorticoizi şi prednison. Aceste medicamente sunt folosite în tratarea astmului, artritei reumatoide, psoriazisului, colitelor şi a unei game largi de alte afecţiuni. Medicamentele anticonvulsivante sunt şi ele asociate cu pierderea de masă osoasă.

10. Afecţiuni medicale
O gamă largă de afecţiuni pot duce la pierderea de masă osoasă, de la boli genetice, ca fibroza chistică, boli digestive, până la tumori numite mielom multiplu, care infiltrează oasele cu celule anormale. Excreţia crescută de calciu contribuie de asemenea la pierderea de masă osoasă. Unele persoane nu asimilează calciul corespunzător şi îl excretă în urină în defavoarea asimilării lui de către oase.

11. Consumul excesiv de alcool
Alcoolul poate întrerupe procesul de remodelare osoasă şi poate creşte cantitatea pierdută de calciu. Persoanele sub influenţa alcoolului prezintă un risc crescut de căzături, iar osteoporoza creşte riscul fracturilor osoase.
Sănătatea oaselor este, în mare măsură, sub controlul dumneavoastră. Multe din cauzele osteoporozei sunt factori din stilul de viaţă asupra cărora puteţi interveni eficient – aportul de calciu şi vitamina D, efectuarea de exerciţii fizice pentru întărirea oaselor. Dacă pierderea de masă osoasă continuă totuşi să fie o problemă, consultaţi medicul pentru a corecta eventualele dezechilibre hormonale sau pentru a depista afecţiunile medicale care produc această pierdere.

Factori de risc pentru osteoporoză:
- femeile sunt mai predispuse la osteoporoză decât bărbaţii, mai ales femeile slabe, cu o constituţie corporală subţire sau femeile în vârstă;
- femeile albe sau asiatice, în special cele care au în familie persoane cu osteoporoză, sunt mai predispuse la această boală decât femeile de alte rase;
- femeile aflate în perioada postmenopauză, inclusiv femeile cu menopauză precoce, menopauză indusă chirurgical, tulburări de menstruaţie sau amenoree (absenţa menstruaţiei);
- fumatul, tulburările de alimentaţie ca anorexia nervoasă sau bulimia, deficienţa de calciu din alimentaţie, consumul excesiv de alcool, stilul de viaţă sedentar, utilizarea unor medicamente ca anticonvulsivantele sau corticosteroizii;
- artrita reumatoidă;
- antecedentele familiale, mai ales prezenţa osteoporozei la părinţi.


Manifestări clinice:
În lipsa unei depistări precoce, boala evoluează timp îndelungat silenţios, fără semne clinice, debutând prin apariţia complicaţiilor: fracturi (cele mai frecvente: încheietura mâinii, vertebre/tasări, şold) asociate cu dureri cronice, deformităţi şi impotenţă funcţională (anchilozări). Aceasta duce la reducerea semnificativă a calităţii vieţii pacienţilor.


Prevenţie:
Recomandări generale pentru copii şi adolescenţi:
Asigurarea unui aport adecvat de calciu
Evitarea dietelor stricte şi a carenţei de proteine
Menţinerea aportului adecvat de vitamina D prin expunerea suficientă la razele solare şi prin alimentaţie
Efectuarea de exerciţii fizice regulate
Evitarea fumatului
Recomandări generale pentru adulţi:
Masa osoasă formată în tinereţe este un factor determinant de risc de fracturi osteoporotice mai târziu în viaţă. Cu cât se atinge o masă osoasă mai solidă, cu atât scade riscul de osteoporoză. Odată atinsă masa osoasă maximă, aceasta este menţinută printr-un proces de “remodelare” - un proces prin care osul vechi este înlocuit (resorbţie) cu osul nou creat.
Criteriile privind nutriţia şi stilul de viaţă în vederea construirii unor oase puternice în tinereţe pot fi aplicate şi la adulţi pentru a preveni pierderile excesive de masă osoasă.
Aportul adecvat de calciu variază între 800 şi 1300 mg pe zi, în funcţie de ţară şi vârstă.
Exerciţii fizice regulate cu impact (antigravitaţionale)
Evitarea fumatului
Evitarea consumului excesiv de alcool
Cunoaşterea propriilor factori de risc şi consultarea medicului în vederea scăderii riscului de fracturi, dacă e cazul.
Prin optimizarea stilului de viaţă avem posibilitatea să prevenim fracturile osteoporotice, dar chiar şi să reducem gravitatea osteoporozei deja instalate.
Cel mai important element în acest sens este: mişcarea. Prin mişcare creştem forţa musculară şi îmbunătăţim capacitatea de coordonare a mişcărilor, totodată augmentăm riscul căzăturilor.
Sursele de alimentaţie cele mai bogate în calciu sunt: legumele verzi (ex. broccoli, varza), nucile, peştele (sardine), produsele lactate, produsele din soia.
Menţineţi un aport adecvat de vitamina D, prin expunere suficientă la razele solare, prin alimentaţie sau prin suplimente medicamentoase.
Asigură-ţi un aport proteic suficient. Carenţa proteică este un important factor de risc de fractură de şold şi poate îngreuna recuperarea pacienţilor în urma unei fracturi.
Evită consumul crescut de alcool.
Evită să devii subponderal, ceea ce reprezintă un important factor de risc de osteoporoză (indice de masă corporală < 18.5 kg/mp).
Dacă eşti la regim în vederea pierderii kilogramelor în plus, asigură-ţi aportul necesar de calciu şi vitamina D şi evită dietele care exclud în totalitate grupurile de alimente integrale.
Includeţi în alimentaţia zilnică fructe şi legume, deoarece acestea sunt benefice nu numai sănătăţii sistemului osos, dar şi întregului organism.
Alături de alimentaţia sănătoasă, fă sport în mod regulat şi evită fumatul, pentru a-ţi menţine densitatea osoasă în parametrii normali.
Gimnastica medicală este una din cele mai importante măsuri ai reclădirii ţesutului osos, ai scăderii ritmului pierderii masei osoase şi una din cele mai importante măsuri preventive privind apariţia unei noi fracturi, precum şi reabilitarea după aceasta. Capacitatea aerobă a pacientului poate fi menţinută sau îmbunătăţită. Gimnastica medicală de reabilitare constă în primul rând în exerciţii axiale, care înbunătăţesc funcţiile neuromusculare, iar scheletul osos devine mai puternic. Măsura efortului trebuie să se situeze sub pragul fracturii. La pacienţii vârstnici cu risc s-a demonstrat, că exerciţiile posturale proprioceptive dinamice scad incidenţa căderilor. Exerciţiile fizice efectuate în grup au ca avantaj socializarea, care este în măsură să mărescă în sine calitatea vieţii, întărind relaţiile sociale între indivizi. Avantajul exerciţiilor dinamice faţă de cele statice a fost demonstrat în mai multe studii. Gimnastica medicală poate descărca regiunile afectate. De exemplu, exerciţiile de extensie ameliorează problemele posturale, cauzate inclusiv de tasări vertebrale, totodată scade riscul fracturilor. În caz de imobilizare, în lipsa solicitării oaselor şi muşchilor se intensifică procesele de resorbţie osoasă. Contrar cu aceasta, în regiunile expuse forţei mecanice scade resorbţia, stimulând chiar şi formarea osoasă. Odată cu creşterea forţei musculare va creşte şi stabilitatea corpului. Aceasta se obţine în primul rând cu ajutorul exerciţiilor de mers şi coordonare. Toate aceste exerciţii pot fi învăţate şi repetate zilnic, cum ar fi urcatul treptelor, evitarea obstacolelor, jocuri cu mingea, efectuarea unor paşi de dans. Utilizarea tuturor tipurilor de exerciţii împreună vor da cele mai bune rezultate. O metaanaliză efectuată în 2008 (Catherine Sherrington, 2008) a demonstrat eficienţa exerciţiilor în prevenirea căderilor. Există zeci de studii clinice, care demonstrează faptul că frecvenţa căderior poate fi scăzută cu până la 42% prin exerciţii regulate. Acele femei, care au participat la studiu au efectuat regulat exerciţii fizice (2 ore/săptămână, timp de 6 luni), şi au participat la cursuri de îmbunătăţire a echilibrului de cel mai înalt nivel. În concluzie putem afirma, că mişcarea este parte importantă nu numai a prevenţiei, ci şi a tratamentului osteoporozei. Prin exerciţii putem opri procesul de pierdere osoasă, circulaţia sangvină se îmbunătăţeşte, şi poate fi păstrată buna condiţie fizică, care la rândul ei, îmbunătăţeşte calitatea vieţii. Expunerea forţe fizice, la impact mecanic, ca impuls, va stimula scheletul osos, obligându-l să se adapteze prin creşterea masei şi rezistenţei osoase. Circulaţia corespunzătoare asigură, la rândul ei, aprotul necesar de minerale (calciu). Muşchii antrenaţi vor asigura o poziţie şi o postură corectă, vor asigura echilibrul şi mobilitatea, şi vor preveni căderile.
Osul este un ţesut viu, dinamic şi activ, din punct de vedere metabolic, pe tot parcursul vieţii. El este format din două părţi: osul cortical, care este partea dură şi netedă din exterior şi osul trabecular, adică interiorul oaselor, care are o structură spongioasă. Pe tot parcursul vieţii, osul suferă un process ciclic, numit turnover osos, care reprezintă de fapt regenerarea osoasă. Acest proces este realizat de celulele osoase: osteoclaştii înlătură ţesutul osos vechi, iar osteoblaştii formează osul nou, care vine şi înlocuieşte partea înlăturată. Oasele au capacitatea de a-şi adapta “arhitectura” solicitării diferitelor tipuri de activităţi, cum ar fi un nou tip de exerciţii fizice. Osul este un ţesut de legatură, iar “rama” sa are în componenţă colagen (proteina) care la rându-i conţine săruri minerale, în mare parte calciu şi fosfaţi, alături de mici cantităţi de alte minerale şi ioni. Asemenea muşchilor, cordului şi altor organe din organism, scheletul osos are nevoie de un aport constant de energie şi nutrienţi. Dezvoltarea şi menţinerea sănătăţii osoase sunt asigurate de un echilibru între alimentaţia conţinând macronutrienţi (proteine, grăsimi şi carbohidraţi) şi una conţinând micronutrienţi (vitamine şi minerale), alături de o cantitate calorică adecvată. Perioada crucială de formare a masei osoase o reprezintă anii copilăriei şi ai adolescenţei. Aceasta este perioada în care procesul de formare de os nou este mai rapid decât procesul de înlăturare a osului vechi, ceea ce duce la creşterea masei şi a densităţii osoase. Acest ritm este valabil până la vârsta de aproximativ 25 de ani, moment în care se atinge masa osoasă maximă (maximum de densitate osoasă). Pierderea de ţesut osos începe, de obicei, după vârsta de 40 de ani, când ritmul de formare osoasă începe să fie mai încet decât cel de înlăturare a ţesutului osos vechi. La femei, rata de pierdere osoasă se accentuează substanţial în cei câţiva ani de după instalarea menopauzei, când producţia estrogenică, hormon cu un rol protector al osului, scade. Procesul de pierdere osoasă apare şi la bărbaţi, după vârsta de 50 de ani, dar ritmul este mult mai lent. De aceea, luarea de măsuri în această etapă a vieţii – alimentaţie echilibrată şi sănătoasă – ajută la reducerea ratei de slăbire osoasă şi scăderea riscului de a suferi fracturi de natură osteoporotică atât în cazul femeilor, cât şi al bărbaţilor. Calciul mineral este principalul " personaj " în construirea scheletului osos şi în menţinerea sănătăţii osoase pe tot parcursul vieţii. La fel, vitamina D este esenţială în dezvoltarea şi menţinerea osoasă, atât pentru rolul pe care-l are în resorbţia calciului din alimentaţie, cât şi pentru asigurarea reinnoirii şi mineralizării ţesutului osos. Proteinele, fiind o parte importantă din componenţa osului, trebuie să existe în alimentaţia noastră, în cantităţi adecvate. Dacă investim din tinereţe în “banca osoasă” printr-un stil de viaţă şi alimentaţie sănătoasă, oasele devin mai rezistente şi mai puţin vulnerabile în faţa osteoporozei care pândeşte mai târziu în viaţă. Studii scurte efectuate pe copii, au indicat faptul că aportul crescut de calciu şi de produse lactate a ajutat la îmbogăţirea minerală osoasă. Dacă acest aport crescut s-ar menţine şi în perioada de adult, este foarte posibil, ca impactul asupra masei osoase maxime să fie pozitiv. Alimentaţia corectă, conţinând proteine, calciu si vitamina D este de asemenea importantă în menţinerea masei şi rezistenţei osoase la adulţi şi vârstnici. În plus, atenţia sporită acordată alimentaţiei este importantă în programul de recuperare al pacienţilor post-fracturi osteoporotice. Mai exact, dacă alimentaţia este săracă din punct de vedere al “materialelor” necesare sistemului osos, recuperarea este încetinită, iar riscul de apariţie a altor fracturi consecutive este crescut. Comparaţii între părinţi şi copiii lor sau între gemeni indică faptul că diferenţa densităţii minerale osoase dintre indivizi este dată pe linie genetică în proporţie de 60-80%. În ciuda factorilor de risc de osteoporoză genetici existenţi, un rol important în dezvoltarea oaselor la tineri, menţinerea la vârstă adultă şi încetinirea procesului de pierdere osoasă la vârsta a treia îl deţin: alimentaţia sănătoasă şi exerciţiul fizic. Acesta este capitolul unde fiecare individ poate interveni pentru a preveni boala, spre deosebire de imposibilitatea de a-şi schimba genele moştenite.
3. Factorii nutriţionali şi sănătatea oaselor
Calciul şi vitamina D
Nutrienţii cheie cu rol în sănătatea oaselor sunt calciul mineral şi vitamina D. Calciul este un component structural major al ţesutului osos, conferindu-i acestuia rezistenţa. 99% din cantitatea de calciu din organism se află în oase, ceea ce face din scheletul osos un rezervor calcic al organismului care menţine calciul sanguin în parametri normali. Calciul acţionează şi la nivelul sistemului nervos şi al funcţiilor musculare, de aceea, nivelul său sanguin trebuie să fie tot timpul constant. Recomandările privind necesarul zilnic de calciu diferă în funcţie de ţară, explicaţia fiind de cele mai multe ori unghiul diferit de interpretare a datelor ştiinţifice existente privind acest subiect. Resorbţia calciului are loc în intestinul subţire prin difuziune pasivă, precum şi prin mecanismul activ efectuat de vitamina D. Aportul insuficient de calciu rezultă într-o cantitate scăzută de calciu absorbit, iar aceasta scade nivelul calciului sanguin. Drept consecinţă, organismul produce un hormon numit parathormon care “eliberează” calciul din “rezervorul” osos în circuitul sanguin pentru a completa cantitatea lipsă. Astfel, dacă deficitul calcic alimentar este permanent (pe o perioadă de mai mulţi ani), oasele, prin golirea înceată a “rezervorului” calcic ajung să se fragilizeze şi să-şi piardă rezistenţa. Necesarul calcic este crescut în perioada adolescenţei, când are loc dezvoltarea accelerată a scheletului osos, eficienţa resorbţiei calcice fiind crescută. Această eficienţă de resorbţie scade în raport cu înaintarea în vârstă. De aceea, recomandările de aport calcic după vârsta de 65 de ani cresc cantitativ. În aceeaşi măsură, trebuie să ne asigurăm şi necesarul de vitamina D (prin expunerea la razele solare sau sub formă de supliment) pentru a facilita procesul de resorbţie calcică. Eficienţa resorbţiei calcice este stabilită de alimentaţie (ca şi compoziţie), anotimp şi rasă. Laptele şi produsele lactate sunt accesibile surse de aport de calciu alimentar. Un avantaj al produselor lactate o reprezintă conţinutul lor bogat în proteine şi alţi micronutrienţi (pe lângă calciu), care sunt necesari sănătăţii osoase şi a organismului în general. Alte surse alimentare bogate în calciu sunt legumele verzi (broccoli, varza), peştele (în special sardinele), nucile, alunele şi tofu (brânza de soia). Deşi unele plante conţin cantităţi apreciabile de calciu, altele conţin substanţe care leagă calciul şi îl împiedică de a fi resorbit, de exemplu oxalaţii din spanac şi rubarbăr, fitaţii, care leagă numai calciul din alimentele în care există şi ei, dar nu interferează cu procesul de resorbţie a calciului din alte alimente sau băuturi. Alimentele şi băuturile cu un adaos de calciu, incluzând pâinea, cerealele, sucul de portocale şi băuturile din soia există în comerţ, asemenea diferitelor mărci de apă minerală. Băuturile din soia sunt uneori denumite “lapte de soia”, dar este important a se consuma cele care au un adaos calcic, deoarece băuturile din soia, prin natura lor, nu conţin calciu. Vitamina D este esenţială în dezvoltarea şi menţinerea sănătăţii osoase prin dublul său rol: asistă la resorbţia de calciu din alimente în intestinul subţire şi asigură reînnoirea şi mineralizarea corectă a ţesutului osos. Vitamina D se formează în piele prin expunerea la razele solare (raze ultraviolete B). La copii şi adulţi, expunerea timp de 10-15 minute a mâinilor, braţelor şi a feţei sunt suficiente pentru a-şi asigura necesarul zilnic de vitamină D. O altă sursă de vitamină D o reprezintă alimentele şi suplimentele medicamentoase. Sursele alimentare sunt reduse la număr şi cuprind peştele gras: somon, sardine, ouăle, ficatul, eventual margarina, cerealele şi produsele lactate îmbogaţite cu vitamina D. Versiunea de vitamină D care se formează în piele se numeşte D3 (colicalciferol), iar cel alimentar este D3 sau o moleculă asemănătoare, dar de natură vegetală, D2 (ergocalciferol). Componenţa sanguină de vitamină D care este măsurată pentru a evidenţia nivelul său la o persoană se numeşte 25-hidroxivitamina D. Oricum, aceasta nu este forma activă de vitamină D (cea care ajută la resorbţia calcică); rinichii transformă 25-hidroxivitamina D în formă activă care se numeşte 1,25-dihidroxivitamină D, în funcţie de nevoile organismului (ex. dacă aportul de calciu este redus, se produce o mai mare cantitate de 1,25-dihidroxivitamina D, pentru a îmbunătăţi eficienţa resorbţiei). Deoarece soarele asigură formarea de vitamină D în diferite cantităţi, de la individ la individ, recomandările alimentare sunt doar aproximative. În multe ţări, recomandările zilnice sunt de 200 UI la copii şi adulţii tineri şi 400-600 UI la persoanele mai în vârstă. Încă nu există o cantitate standard de vitamină D necesară zilnic, deşi există dovezi că minimum de cantitate sanguină de 25-hidroxivitamina D necesară prevenirii fracturilor este de 70-80 nanomol/l8. Pentru a atinge acest nivel sanguin, aportul zilnic necesar ar fi în medie de 800-1000 UI, la bărbaţi şi femei în vârstă, ceea ce reprezintă dublul recomandărilor din cele mai multe ţări. Alimentaţia sau suplimentarea cu vitamina D trebuie să crească în perioadele de iarnă (când nu are loc sinteza vitaminei D la nivelul pielii) şi în cazul persoanelor vârstnice care stau mai mult în casă şi la care capacitatea de sinteză a vitaminei D la nivelul pielii este redusă. Folosirea cremelor de protecţie solară şi a celor cu un grad crescut de pigmentare reduce de asemenea cantitatea de vitamină D formată în piele. Studiile indică faptul că deficienţa de vitamină D este o problemă la nivel global, până ce şi în ţările însorite din Orientul Mijlociu, precum şi în unele regiuni ale Australasiei. La copii, deficienţa severă de vitamina D duce la mineralizarea inadecvată a matricelui osos, ceea ce rezultă în creştere întârziată şi deformări osoase numite rahitism. La adulţi, aceeaşi carenţă produce osteomalacie (“înmuierea” oaselor, datorită unei mineralizări sărace). În ţările industrializate, rahitismul şi osteomalacia sunt boli rare. Totuşi, usoare carenţe de vitamina D există peste tot, iar acestea predispun la osteoporoză, deoarece insuficienţa aportului de vitamină D din piele sau alimentaţie perturbă metabolismul calcic. De exemplu, nivele scăzute de vitamină D duc la eficienţa scazută de resorbţie a calciului din intestine şi astfel se continuă “lanţul” prin nivele crescute de PTH (parathormon), rezultând în creşterea pierderii calciului osos. În timp, aceasta duce la pierdere osoasă şi, într-un final la osteoporoză. Carenţa de vitamina D la persoanele adulte şi vârstnici este strâns legată de riscul de căderi (ceea ce ar putea rezulta în fracturi) deoarece vitamina D are un rol important la nivelul sistemului nervos, precum şi în menţinerea funcţiilor musculare. Suplimentarea cu vitamina D în timpul sarcinii este imperios necesară, deoarece s-a demonstrat că mamele cu carenţe de 25-hidroxivitamina D în timpul sarcinii, nasc copii cu masă osoasă redusă, ceea ce poate fi un risc de osteoporoză mai târziu în viaţa noului-născut.
4. Deprinderi şi factori de dietă nocivi
Alcoolul
Consumul moderat de alcool nu este considerat a fi nociv sănătăţii oaselor. În schimb, în urma unui sondaj realizat pe un grup de bărbaţi şi femei, consumul a mai mult de două pahare cu vin pe zi duce la un risc semnificativ crescut de fracturi de şold, precum şi alte fracturi de natură osteoporotică.
Curele de slăbire şi tulburările de alimentaţie
Subponderalitatea este un factor de risc de osteoporoză. Masa corporală scăzută este asociată cu o atingere deficitară a masei osoase maxime în tinereţe şi cu o pierdere osoasă crescută, precum şi cu risc de fracturi de fragilitate osoasă la vârsta a treia.
Cu ocazia unei vaste analize realizate la nivel mondial pe un număr de 60.000 de bărbaţi şi femei, riscul de fractură de şold aproape s-a dublat la persoanele cu indicele de masă corporală de 20 kg/mp în comparaţie cu persoanele cu indicele de masă corporală de 25 kg/mp. Curele de slăbire susţinute, precum şi anorexia nervosa, ca tulburare de alimentaţie, pun în pericol sănătatea oaselor datorită faptului că nutrienţii de tipul calciului, vitaminei D şi a proteinelor sunt imperios necesari pentru menţinerea rezistenţei osoase şi musculare.
Sarea şi cofeina
Consumul crescut de sodiu (sare) duce la eliminarea calciului prin urină, prin urmare este considerat ca un factor de risc de pierdere osoasă. Cofeina, deşi nu există dovezi solide care să-i ateste efectul nociv, este totuşi des implicată în apariţia osteoporozei. Ea duce la o uşoară creştere a eliminării calcice prin urină şi la o scădere minimă a absorbţiei calciului. Studii au demonstrat faptul că, dacă aportul de calciu, sub formă de supliment alimentar depăşeşte 800 mg/zi la femeile aflate în postmenopauză, cofeina nu are efecte nocive asupra osului.
Magneziul
Deficienţa severă de magneziu duce la funcţionare şi structură osoasă anormală, dar acest nivel de carenţă este rar observat în rândul populaţiei cu o dietă alimentară în general echilibrată. Magneziul se regăseşte într-un număr relativ crescut de alimente: legumele, în special cele verzi, nuci, seminţe, cereale intergrale şi peşte. 5. Recomandări ale aportului calcic
Nou-născuţi şi copii
0-6 luni…………300-400 mg/zi
7-12 luni……….400 mg/zi
1-3 ani………….500 mg/zi
4-6 ani………….600 mg/zi
7-9 ani…………..700 mg/zi
Adolescenţi :
10-18 ani…….1300 mg/zi
Femei:
19 ani-menopauză……….1000 mg/zi
Postmenopauză………….1300 mg/zi
Sarcinii (ultimul trimestru)……1200 mg/zi
Alăptare………………………………1000 mg/zi
Bărbaţi: 19-65 ani…………………..1000 mg/zi
65 + ani ……………………1300 mg/zi
6. Recomandări ale aportului de vitamină D
0-9 ani …………200 UI/zi
10-18 ani…………200 UI/zi
19-50 ani………….200 UI/zi
51-65 ani………….400 UI/zi
65 + ani……………600 UI/zi
Sarcină…………….200 UI/zi
Alăptare……………200 UI/zi
7. Cantităti calcice aproximative din alimente
Legume, fructe
Broccoli, gătite sau proaspete (134 mg Ca/ 200 ml)
Fasole albă boabe gătită (161 mg Ca/ 28 g)
Năut (80 mg Ca/ 200 ml)
Spanac (205 mg Ca/ 200 ml)
Caise proaspete, fără seminţe (160 g/4 fructe 117 mg)
Portocale (135 mg/100 g)
Zmeura (60 mg/100 g)
Pătrunjel rădăcină (200 mg/100 g)
Salată verde căpăţâni (108 mg/100 g)
Curmale (506 mg/ 220 g/4 buc)
Mac (1400mg/100 g)
Nuci (145 mg/100 g)
Migdale uscate prăjite (80 mg Ca/ 28 g)
Alune 26g/12 buc 62

Cereale
Pâine albă feliată 30 g/felie mărime medie 53 mg
Pâine integrală feliată 30 g/felie mărime medie 32 mg
Gris 40 mg/100 g

Peşte
Somon, conservat cu oase (200 mg Ca/ 100 g)
Sardine în ulei (435 mg Ca/ 100 g)

Produse lactate
Brânzeturi cu mucegai albastru / Roquefort (315 mg Ca/ 100 g)
Brânză Cheddar (750 mg Ca/ 100 g)
Pizza cu brânză (220 mg Ca/1 felie)
Brânză de vaci (116 mg Ca/ 200 ml)
Brânză olandeză (220 mg Ca/ 28 g)
Brânză feta (493 mg Ca/ 100 g)
Îngheţată (168 mg Ca/ 200 ml)
Macaroane cu brânză (151 mg Ca/ 100 ml)
Lapte (parţial sau total degresat, integral) (252 mg Ca/ 200 ml)
Mozzarella (528 mg Ca/ 100 g)
Brânză parmezan (114 mg Ca/ 10 g)
Iaurt simplu (378 mg Ca/ 200 ml)
Iaurt cu fructe (294 mg Ca/ 200 ml)
Lapte soia cu adaos de calciu (190 mg /200 ml)

Alte alimente
Smochine uscate (269 mg Ca/ 100 g – aproximativ 10 smochine)
Tofu (preparat cu calciu) (252 mg Ca/ 200 ml)

8. Cantităţi aproximative de vitamină D în alimente (în UI)
Ulei de peşte (o linguriţă)………924 UI
Somon la grătar, 100 g…………284 UI
Sardine, conservate în saramură, 100 g……184 UI
Margarină, cu adaos de vit. D, 20 g……….62 UI
Ou de găină, mărime medie, 50 g…………36 UI
Ficat de miel, la grătar, 100 g……………..36 UI


Tratamentul:
Osteoporoza poate fi tratată şi mai ales prevenită cu succes. Cu cât boala este depistată într-o fază incipientă, cu atât eficienţa intervenţiei va fi mai mare. E bine ca boala să fie tratată înaintea primelor fracturi osteoprotice, deoarece o primă fractură va iniţia apariţia altora.