Stresul
Stresul reprezintă epidemia globală a acestor timpuri.
Stresul este o reacţie fiziologică şi psihologică de alarmă, de mobilizare şi de apărare a organismului (sau, mai bine, a individului, a persoanei) faţă de o agresiune, o ameninţare sau chiar – s-ar putea spune – faţă de o situaţie trăită neobişnuită.
( C. Jonas, L. Crocq, Les conséquences cliniques du traumatisme psychique, Nervure, vol.9, nr.6, 1996, p.23–28 )
Stresul reprezintă răspunsul psihologic şi fiziologic la anumiţi stimuli percepuţi de către individ ca fiind ameninţări. Astfel de stimuli sunt denumiţi stresori sau agenţi stresogeni.
Prin urmare stresul reprezintă starea de conjuncţie rezultată din acţiunea agentului stresor şi capacitatea de adaptare a organismului. Cu cât o persoană se află mai frecvent în starea de alarmă sau de rezistenţă, cu atât este mai mare riscul instalării epuizării cu toate consecinţele sale negative. Volumul de stres indus de aceşti stresori depinde nu doar de percepţia individului, dar şi de tipul de stresori, intensitatea şi durata acestora. Variaţiile individuale explică de ce una şi aceeaşi persoană reacţionează diferit de la un moment la altul, de ce amploarea, intensitatea, durata reacţiilor psihofiziologice se modifică în timp ca rezultat al familiarizării sau dimpotrivă al sensibilizării cu unii agenţi stresori.
Stresul este o stare a organismului care rezultă din interacţiunea, confruntarea unică sau repetată a individului cu o anumită situaţie. O situaţie poate fi stresantă pentru majoritatea oamenilor, dar ea poate să nu fie evaluată şi trăită în acelaşi mod de o persoană sau alta. Eterogenitatea răspunsurilor individuale a dat naştere unui tablou diversificat al formelor de stres. Unii indivizi sunt capabili să se adapteze mai eficient. Un stresor îi capacitează pe unii să achiziţioneze mai mult şi le poate structura viaţa într-un mod foarte interesant. De exemplu, mulţi indivizi învaţă şi studiază mai bine în condiţii de stres ale unui examen viitor. Înfăptuirea căsătoriei sau pierderea locului de muncă, deşi destul de stresante, pot conduce la reîmprospătarea relaţiilor şi la o mai mare emulaţie.
Alte persoane nu se adaptează tot atât de bine şi acest fapt are ca rezultat nu numai o slabă performanţă şi o productivitate scăzută, ci şi îmbolnăvirea, dereglarea homeostaziei. Angajaţii care au foarte mult de lucru sau multe responsabilităţi, nu numai că-şi realizează sarcinile într-un mod inadecvat, dar se pot chiar îmbolnăvi. Sau, o persoană incapabilă să suporte decesul soţului, poate cădea în depresie, îşi va neglija munca şi va face lucruri ce îi pot periclita sănătatea, poate chiar viaţa.
Mecanismele de adaptare şi apărare a organismului la acţiunea agenţilor stresori, denumite şi sindromul general de adaptare (SGA) este caracterizat prin trei stadii:
1) Reacţia de alarmă ce reprezintă primul răspuns al organismului, mobilizarea generală a forţelor de apărare a organismului. Acest prim stadiu cuprinde două faze: faza de şoc (caracterizată prin hipotensiune, hipotermie, depresie nervoasă etc.), cu vătămarea sistemică (generală) bruscă, urmată apoi de o fază de contraşoc, în care apar fenomenele de apărare (hiperactivitatea cortico-suprarenalelor, involuţia aparatului timico-limfatic etc.).
2) Stadiul de rezistenţă în care sunt activate mecanismele de autoreglare. Cuprinde ansamblul reacţiilor sistemice provocate de o expunere prelungită la stimuli faţă de care organismul a elaborat mijloace de apărare.
3) Stadiul de epuizare este foarte asemănător reacţiei de alarmă, când datorită prelungirii acţiunilor agenţilor nocivi, adaptarea organismului cedează.
Tipuri de stres
A. În funcţie de numărul agenţilor stresori în acţiune:
- stresori unici;
- stresori multipli.
B. După numărul persoanelor afectate, pot fi identificaţi:
- stresori individuali, regăsiţi în insatisfacţia prelungită a unor trebuinţe fiziologice, cum ar fi: setea intensă şi lipsa perspectivei de a o potoli, foame, somn;
- stresori colectivi, „de grup” familial sau profesional, sunt evenimente precum: nereuşita unui copil la examen, decesul părinţilor, divorţul, perspectiva şomajului într-o organizaţie etc. Aceşti stresori forţează într-o mare măsură capacitatea de adaptare a persoanei;
- stresori generali care afectează orice individ, evenimentele subite dezastruoase specifice unor situaţii de calamitate naturală, şi anume: inundaţie, cutremure, război, etc.
C. După natura lor, agenţii stresori pot fi clasificaţi în:
- fizici;
- chimici;
- biologici;
- psihologici: conflicte familiale, profesionale, sociale, din viaţa personală, intimă.
D. În funcţie de conexiunea cu problemele vieţii, putem vorbi de:
- stresori periferici, ce sunt materializaţi în dificultăţi trecătoare, cum ar fi: vremea urâtă, aglomeraţia, blocajele rutiere, etc.;
- stresori centrali, regăsiţi în problemele importante ce pot provoca perturbări în viaţa unei persoane.
E. În funcție de efectul generat: - stres pozitiv (eustres): care acţionează ca factor energizant, ajutând persoana să abordeze situaţiile ca pe nişte provocări, într-un mod mult mai eficient; - stres negativ (distres): organismul supramobilizat refuză să revină la starea normală, individul fiind nervos, gata de reacţie, are tensiunea arterială crescută şi musculatura încordată.
Ambele forme de stres pot fi dăunătoare dacă sunt menţinute timp îndelungat.
F. În funcţie de frecvenţa manifestării agenţilor stresori:
- stres acut (episodic): care încetează odată cu dispariţia agentului stresor;
- stres cronic (prelungit sau persistent): caz în care agentul stresor se menţine o perioadă îndelungată de timp afectând starea de echilibru a organismului;
- stres ciclic: provocat de apariţia agentului stresor cu o anumită regularitate care poate conduce la fenomenul de autoagravare, deoarece chiar anticiparea stresului poate duce la apariţia situaţiilor stresante (de exemplu, sesiunile de examene, vacanţa, negocierea contractului de muncă sau a salariului).
Tipul de stres prelungit indus de către stresorii cronici se dovedeşte a fi cel mai nociv.
G. În funcție de natura agenţilor stresori:
a) stresul psihic în care se regăseşte acţiunea combinată a mai multor tipuri de agenţi stresori, o stare tipică de stres psihic o reprezintă cea de examen în care se regăseşte combinată acţiunea următorilor stresori:
- teama de eşec;
- evaluarea consecinţelor pe plan şcolar, familial, al microgrupului;
- starea de start premergătoare examenului;
- solicitarea intensă din timpul examenului.
b) stresul profesional: este determinat de acţiunea concomitentă sau nu a stresorilor fizici (zgomot, vibraţii, variaţii de temperatură, luminozitate), chimici (substanţe chimice volatile, iritabile).
c) stresul preoperator şi postoperator are la bază caracterele stresului psihic, dar la care se adaugă ca agent de multiplicare, anticiparea stresului operator şi postoperator.
d) stresul de subsolicitare este determinat de:
- modificarea caracterului anumitor activităţi profesionale;
- creşterea ponderii activităţilor de supraveghere şi control, a dialogului cu panoul de comandă sau calculatorul în defavoarea cooperării în echipă conduc la diminuarea comunicării, monotonie excesivă, izolare;
- obligaţia de a efectua anumite sarcini repetitive, monotone cărora subiectul nu le găseşte nici o justificare sau chiar inactivitatea pot deveni surse de stres.
e) stresul de suprasolicitare:
- este caracteristic persoanelor cu program de lucru prelungit şi cu sarcini de mare diversitate;
- apare frecvent în rândul managerilor, mai ales a celor de nivel superior şi mediu.
Studiile efectuate în acest sens au evidenţiat faptul că, de regulă, managerii acordă o pondere ridicată din timp problemelor profesionale şi reduc progresiv timpul destinat familiei şi relaxării. Deşi stresul generat de suprasolicitare se manifestă cu intensităţi diferite, ca de altfel toate tipurile de stres în funcţie de particularităţile individuale, datele studiului indică faptul că depăşirea mediei de 65 de ore pe săptămână afectează majoritatea managerilor. La stresul de suprasolicitare se adaugă odihna insuficientă care vor determina în timp oboseala cronică.
f) stresul situaţional:
- este cauzat de schimbări recente în modul de viaţă al indivizilor;
- acest tip de stres mai este denumit şi stres cultural, deoarece schimbările pot viza factori de perenitate din viaţa şi educaţia indivizilor;
- societatea şi cultura din care provine individul poate intra în conflict puternic cu situaţiile generate de schimbarea locului de muncă (cazul emigrării), a domiciliului (cazul căsătoriei cu o persoană de altă naţionalitate), divorţului (atunci când tradiţia culturală, religia, normele sociale dezaprobă acest act).
Menţionăm şi studiul de identificare şi clasificare a agenţilor stresori centrali, efectuat în 1968 de T.H.Holmes şi R.H.Rahe, profesori la Universitatea din Washington. Cei doi pun în evidenţă 43 de agenţi stresori clasificaţi de subiecţii investigaţi, cu ajutorul unei scale în care punctajul maxim îl constituie moartea partenerului de viaţă (soţ, soţie) cotat cu 100 de puncte.
Efectele stresului:
a) subiective:
- anxietate;
- agresiune;
- indiferență;
- oboseală;
- indispoziție;
- scăderea încrederii în sine;
- nervozitate;
- sentimente de singurătate.
b) comportamentale:
- comportament impulsiv;
- tulburări emoționale;
- predispoziție spre greșeli;
- exces de alcool, cafea;
- tendința de a mânca și/sau de a fuma excesiv.
c) cognitive:
- diminuarea abilității de a adopta decizii raționale;
- deficit de concentrare;
- scăderea atenției;
- hipersensibilitate la critică;
- blocaje mentale.
d) fiziologice:
- creșterea pulsului;
- creșterea tensiunii arteriale;
- creșterea glicemiei;
- creșterea colesterolului;
- uscăciunea gurii;
- transpirații reci.
e) organizaționale:
- randament scăzut;
- izolare;
- lipsa satisfacției în muncă;
- absenteism;
- reducerea responsabilității;
- scăderea loialității față de organizație;
- demisii.
De ce ne îmbolnăveşte stresul?
Stresul cronic ne umple, în timp, de frustrare, nemulţumire, oboseală şi nelinişte. La nivel fiziologic, stresul stimulează glandele suprarenale să secrete adrenalină şi cortizol. Un nivel crescut determină accelerarea ritmului cardiac, mărirea frecvenţei respiratorii şi creşterea tensiunii arteriale. Şi asta nu e tot, stresul creşte nivelul glicemiei şi al acizilor graşi din sânge, favorizând ateroscleroza şi afecţiunile coronariene. Mai mult, stresul diminuează potenţialul energetic şi sporeşte cantitatea de radicali liberi.
Boli agravate sau declanşate de stres:
- bolile cardiovasculare;
- gastrite şi ulcer gastro-duodenal, dischinezie biliară, steatoză hepatică, colită, colon iritabil;
- tulburări menstruale, impotenţă, ejaculare precoce;
- anxietate, psihoze, depresie, spasmofilie.
Factorii de risc cardiovasculari
Studiul de referință Framingham Heart Study a evidențiat că un număr de factori de risc pentru boala cardio-vasculară nu pot fi controlați (rasa, vârsta, sex și fondul genetic). Cu toate acestea, poți controla alți factori de risc, precum fumatul, inactivitatea, obezitatea, colesterolul ridicat și diabetul de tip 2 si, bineînțeles, stresul.
Factori psihologici și sociali cu roluri semnificative în dezvoltarea bolilor cardiovasculare:
- lipsa suportului social;
- stresul serviciului;
- stresul din căsnicie;
- statutul socio-economic scăzut;
- tensiunea generată de îndatoririle de părinte;
- inclusiv depresia, anxietatea și ostilitatea.
Acționând singur, fiecare dintre acești factori crește șansele de apariție a afecțiunilor cardiace. Atunci când se combină, puterea lor crește exponențial.
Un studiu derulat pe trei ani, a solicitat unui număr de 2.700 de americani să completeze un chestionar online de sănătate fizică și mentală după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001. Persoanele care aveau nivele ridicate de stres imediat după cele două atacuri, aveau o probabilitate de două ori mai mare de apariție a hipertensiunii arteriale și de trei ori mai mare de apariție a altor probleme cardiace în următorii doi ani în comparație cu cei care avea nivele de stres mai mici.
Chiar și percepțiile noastre despre modul în care stresul ne afectează poate fi dăunător, conform unui studiu care a urmărit 7.200 de bărbați și femei englezi, studiu publicat în European Heart Journal în 2013. Persoanele care credeau că stresul le-a afectat sănătatea „mult sau extrem” avea o probabilitate de două ori mai mare de a muri din cauza unei boli cardio-vasculare sau de a avea un atac de cord nefatal, în comparație cu aceia care au raportat că stresul nu îi afectează.
...
Un studiu publicat în The Lancet, care a implicat peste 24.000 de participanți din 52 de țări, a demonstrat rolul stresului în creșterea riscului de atac de cord. Aproximativ 11.000 de persoane care tocmai avuseseră un prim atac de cord au fost întrebate, când s-au externat din spital, despre diverse forme de stres la care fuseseră supuse în cele 12 luni anterioare. Intrebările erau legate de reacția la stresul de la serviciu și de acasă, problemele financiare și evenimente majore din viață. Membrii grupului de control, care au fost aleși având vârsta și sex asemănător pacienților cu atac de cord, dar fără vreun istoric de boli cardiace, au fost supuși unor evaluări similare. In ciuda unor variații în prevalența stresului în funcție de țări și grupuri etnice, nivelurile de stres ridicate au conferit un grad de risc mai mare pentru atac de cord decât hipertensiunea, obezitatea abdominală, diabetul și alți câțiva factori de risc.
Poate ajuta gestiunea stresului?
Da. Cele mai puternice dovezi pentru beneficiile gestiunii stresului provin din studiile privind bolile cardiace. Cu siguranță, se pare ca tratarea depresiei, controlarea maniei și a ostilității și îmbunătățirea suportului social ar putea să scadă șansele de apariție a bolilor cardiace.
In plus, un studiu sponsorizat de Medicare publicat în American Heart Journal în 2013 oferă dovezi cu privire la faptul ca programele complexe de gestiune a stresului te pot ajuta dacă suferi deja de o boală de inimă. Acest studiu efectuat pe termen lung asupra a 589 de persoane cu boală cardiacă a examinat efectul unor programe derulate timp de un an, care aveau scopul de a îmbunătăți sănătatea cardio-vasculară prin modificarea stilului de viață, inclusiv gestiunea stresului, exercițiu și consiliere privind nutriția. Două programe recunoscute la nivel național au fost evaluate: Programul de Sănătate Cardiacă al Institutului de Medicina Minte Corp Benson-Henry și Programul Dr. Dean Ornish pentru Contracararea Bolilor Cardiace. Ambele programe au avut un efect pozitiv asupra factorilor de risc cardiac: persoanele au scăzut în greutate, și-au redus valoarea tensiunii arteriale, și-au ameliorat nivelurile de colesterol și au declarat o stare psihologică mai bună. De asemenea, se pare că ambele programe au îmbunătățit funcția cardiacă. In plus, participanții la programul Benson-Henry (care a fost creat de Aggie Casey și Dr. Herbert Benson, editorii medicali ai acestui raport) au avut, de asemenea, rate de deces mai mici și au avut o probabilitate mai mică de a fi spitalizați pentru probleme cardiace, în comparație cu grupul de control. Concluzia studiului a fost ca aceste programe de schimbări intensive ale stilului de viață sunt eficiente din punct de vedere clinic.
Text: www.health.harvard.edu
Sursa: Stresul și bolile cardiovasculare
Stresul reprezintă epidemia globală a acestor timpuri.
Stresul este o reacţie fiziologică şi psihologică de alarmă, de mobilizare şi de apărare a organismului (sau, mai bine, a individului, a persoanei) faţă de o agresiune, o ameninţare sau chiar – s-ar putea spune – faţă de o situaţie trăită neobişnuită.
( C. Jonas, L. Crocq, Les conséquences cliniques du traumatisme psychique, Nervure, vol.9, nr.6, 1996, p.23–28 )
Stresul reprezintă răspunsul psihologic şi fiziologic la anumiţi stimuli percepuţi de către individ ca fiind ameninţări. Astfel de stimuli sunt denumiţi stresori sau agenţi stresogeni.
Prin urmare stresul reprezintă starea de conjuncţie rezultată din acţiunea agentului stresor şi capacitatea de adaptare a organismului. Cu cât o persoană se află mai frecvent în starea de alarmă sau de rezistenţă, cu atât este mai mare riscul instalării epuizării cu toate consecinţele sale negative. Volumul de stres indus de aceşti stresori depinde nu doar de percepţia individului, dar şi de tipul de stresori, intensitatea şi durata acestora. Variaţiile individuale explică de ce una şi aceeaşi persoană reacţionează diferit de la un moment la altul, de ce amploarea, intensitatea, durata reacţiilor psihofiziologice se modifică în timp ca rezultat al familiarizării sau dimpotrivă al sensibilizării cu unii agenţi stresori.
Stresul este o stare a organismului care rezultă din interacţiunea, confruntarea unică sau repetată a individului cu o anumită situaţie. O situaţie poate fi stresantă pentru majoritatea oamenilor, dar ea poate să nu fie evaluată şi trăită în acelaşi mod de o persoană sau alta. Eterogenitatea răspunsurilor individuale a dat naştere unui tablou diversificat al formelor de stres. Unii indivizi sunt capabili să se adapteze mai eficient. Un stresor îi capacitează pe unii să achiziţioneze mai mult şi le poate structura viaţa într-un mod foarte interesant. De exemplu, mulţi indivizi învaţă şi studiază mai bine în condiţii de stres ale unui examen viitor. Înfăptuirea căsătoriei sau pierderea locului de muncă, deşi destul de stresante, pot conduce la reîmprospătarea relaţiilor şi la o mai mare emulaţie.
Alte persoane nu se adaptează tot atât de bine şi acest fapt are ca rezultat nu numai o slabă performanţă şi o productivitate scăzută, ci şi îmbolnăvirea, dereglarea homeostaziei. Angajaţii care au foarte mult de lucru sau multe responsabilităţi, nu numai că-şi realizează sarcinile într-un mod inadecvat, dar se pot chiar îmbolnăvi. Sau, o persoană incapabilă să suporte decesul soţului, poate cădea în depresie, îşi va neglija munca şi va face lucruri ce îi pot periclita sănătatea, poate chiar viaţa.
Mecanismele de adaptare şi apărare a organismului la acţiunea agenţilor stresori, denumite şi sindromul general de adaptare (SGA) este caracterizat prin trei stadii:
1) Reacţia de alarmă ce reprezintă primul răspuns al organismului, mobilizarea generală a forţelor de apărare a organismului. Acest prim stadiu cuprinde două faze: faza de şoc (caracterizată prin hipotensiune, hipotermie, depresie nervoasă etc.), cu vătămarea sistemică (generală) bruscă, urmată apoi de o fază de contraşoc, în care apar fenomenele de apărare (hiperactivitatea cortico-suprarenalelor, involuţia aparatului timico-limfatic etc.).
2) Stadiul de rezistenţă în care sunt activate mecanismele de autoreglare. Cuprinde ansamblul reacţiilor sistemice provocate de o expunere prelungită la stimuli faţă de care organismul a elaborat mijloace de apărare.
3) Stadiul de epuizare este foarte asemănător reacţiei de alarmă, când datorită prelungirii acţiunilor agenţilor nocivi, adaptarea organismului cedează.
Tipuri de stres
A. În funcţie de numărul agenţilor stresori în acţiune:
- stresori unici;
- stresori multipli.
B. După numărul persoanelor afectate, pot fi identificaţi:
- stresori individuali, regăsiţi în insatisfacţia prelungită a unor trebuinţe fiziologice, cum ar fi: setea intensă şi lipsa perspectivei de a o potoli, foame, somn;
- stresori colectivi, „de grup” familial sau profesional, sunt evenimente precum: nereuşita unui copil la examen, decesul părinţilor, divorţul, perspectiva şomajului într-o organizaţie etc. Aceşti stresori forţează într-o mare măsură capacitatea de adaptare a persoanei;
- stresori generali care afectează orice individ, evenimentele subite dezastruoase specifice unor situaţii de calamitate naturală, şi anume: inundaţie, cutremure, război, etc.
C. După natura lor, agenţii stresori pot fi clasificaţi în:
- fizici;
- chimici;
- biologici;
- psihologici: conflicte familiale, profesionale, sociale, din viaţa personală, intimă.
D. În funcţie de conexiunea cu problemele vieţii, putem vorbi de:
- stresori periferici, ce sunt materializaţi în dificultăţi trecătoare, cum ar fi: vremea urâtă, aglomeraţia, blocajele rutiere, etc.;
- stresori centrali, regăsiţi în problemele importante ce pot provoca perturbări în viaţa unei persoane.
E. În funcție de efectul generat: - stres pozitiv (eustres): care acţionează ca factor energizant, ajutând persoana să abordeze situaţiile ca pe nişte provocări, într-un mod mult mai eficient; - stres negativ (distres): organismul supramobilizat refuză să revină la starea normală, individul fiind nervos, gata de reacţie, are tensiunea arterială crescută şi musculatura încordată.
Ambele forme de stres pot fi dăunătoare dacă sunt menţinute timp îndelungat.
F. În funcţie de frecvenţa manifestării agenţilor stresori:
- stres acut (episodic): care încetează odată cu dispariţia agentului stresor;
- stres cronic (prelungit sau persistent): caz în care agentul stresor se menţine o perioadă îndelungată de timp afectând starea de echilibru a organismului;
- stres ciclic: provocat de apariţia agentului stresor cu o anumită regularitate care poate conduce la fenomenul de autoagravare, deoarece chiar anticiparea stresului poate duce la apariţia situaţiilor stresante (de exemplu, sesiunile de examene, vacanţa, negocierea contractului de muncă sau a salariului).
Tipul de stres prelungit indus de către stresorii cronici se dovedeşte a fi cel mai nociv.
G. În funcție de natura agenţilor stresori:
a) stresul psihic în care se regăseşte acţiunea combinată a mai multor tipuri de agenţi stresori, o stare tipică de stres psihic o reprezintă cea de examen în care se regăseşte combinată acţiunea următorilor stresori:
- teama de eşec;
- evaluarea consecinţelor pe plan şcolar, familial, al microgrupului;
- starea de start premergătoare examenului;
- solicitarea intensă din timpul examenului.
b) stresul profesional: este determinat de acţiunea concomitentă sau nu a stresorilor fizici (zgomot, vibraţii, variaţii de temperatură, luminozitate), chimici (substanţe chimice volatile, iritabile).
c) stresul preoperator şi postoperator are la bază caracterele stresului psihic, dar la care se adaugă ca agent de multiplicare, anticiparea stresului operator şi postoperator.
d) stresul de subsolicitare este determinat de:
- modificarea caracterului anumitor activităţi profesionale;
- creşterea ponderii activităţilor de supraveghere şi control, a dialogului cu panoul de comandă sau calculatorul în defavoarea cooperării în echipă conduc la diminuarea comunicării, monotonie excesivă, izolare;
- obligaţia de a efectua anumite sarcini repetitive, monotone cărora subiectul nu le găseşte nici o justificare sau chiar inactivitatea pot deveni surse de stres.
e) stresul de suprasolicitare:
- este caracteristic persoanelor cu program de lucru prelungit şi cu sarcini de mare diversitate;
- apare frecvent în rândul managerilor, mai ales a celor de nivel superior şi mediu.
Studiile efectuate în acest sens au evidenţiat faptul că, de regulă, managerii acordă o pondere ridicată din timp problemelor profesionale şi reduc progresiv timpul destinat familiei şi relaxării. Deşi stresul generat de suprasolicitare se manifestă cu intensităţi diferite, ca de altfel toate tipurile de stres în funcţie de particularităţile individuale, datele studiului indică faptul că depăşirea mediei de 65 de ore pe săptămână afectează majoritatea managerilor. La stresul de suprasolicitare se adaugă odihna insuficientă care vor determina în timp oboseala cronică.
f) stresul situaţional:
- este cauzat de schimbări recente în modul de viaţă al indivizilor;
- acest tip de stres mai este denumit şi stres cultural, deoarece schimbările pot viza factori de perenitate din viaţa şi educaţia indivizilor;
- societatea şi cultura din care provine individul poate intra în conflict puternic cu situaţiile generate de schimbarea locului de muncă (cazul emigrării), a domiciliului (cazul căsătoriei cu o persoană de altă naţionalitate), divorţului (atunci când tradiţia culturală, religia, normele sociale dezaprobă acest act).
Menţionăm şi studiul de identificare şi clasificare a agenţilor stresori centrali, efectuat în 1968 de T.H.Holmes şi R.H.Rahe, profesori la Universitatea din Washington. Cei doi pun în evidenţă 43 de agenţi stresori clasificaţi de subiecţii investigaţi, cu ajutorul unei scale în care punctajul maxim îl constituie moartea partenerului de viaţă (soţ, soţie) cotat cu 100 de puncte.
| 1. Decesul unuia dintre soţi | |
| 2. Divorţ | |
| 3. Separarea conjugală | |
| 4. Timp petrecut în închisoare | |
| 5. Moartea unei rude apropiate | |
| 6. Îmbolnăviri sau accidente | |
| 7. Căsătorie | |
| 8. Concediere | |
| 9. Reluarea vieţii conjugale | |
| 10. Pensionarea | |
| 11. Schimbări în starea de sănătate a familiei | |
| 12. Graviditatea | |
| 13. Probleme sexuale | |
| 14. Sosirea unui nou membru în familie | |
| 15. Dificultăţi cu un şef | |
| 16. Modificarea situaţiei financiare | |
| 17. Moartea unui prieten | |
| 18. Schimbarea de situaţie la locul de muncă | |
| 19. Creşterea frecvenţei certurilor între soţi | |
| 20. Pierderea unei sume foarte mari de bani | |
| 21. Preluarea unei ipoteci sau a scadenţei unui împrumut | |
| 22. Schimbarea responsabilităţilor profesionale | |
| 23. Părăsirea domiciliului de către unul din copii | |
| 24. Probleme de natură juridică | |
| 25. Dificultăţi în propria realizare | |
| 26. Soţie angajată în serviciu sau disponibilizată | |
| 27. Început sau sfârşit de şcolarizare | |
| 28. Schimbarea condiţiilor de viaţă | |
| 29. Modificarea obiceiurilor personale | |
| 30. Probleme de afaceri | |
| 31. Schimbare de orar sau de condiţii de lucru | |
| 32. Schimbarea domiciliului | |
| 33. Schimbarea şcolii | |
| 34. Modificarea timpului liber | |
| 35. Schimbare în petrecerea timpului liber | |
| 36. Schimbarea de activităţi sociale | |
| 37. Împrumutul unei sume medii de bani | |
| 38. Schimbarea programului de somn | |
| 39. Schimbarea ritmului reuniunilor de familie | |
| 40. Schimbarea obiceiurilor alimentare | |
| 41. Vacanţe, concedii | |
| 42. Sărbători de iarnă | |
| 43. Încălcări nesemnificative ale legii |
Efectele stresului:
a) subiective:
- anxietate;
- agresiune;
- indiferență;
- oboseală;
- indispoziție;
- scăderea încrederii în sine;
- nervozitate;
- sentimente de singurătate.
b) comportamentale:
- comportament impulsiv;
- tulburări emoționale;
- predispoziție spre greșeli;
- exces de alcool, cafea;
- tendința de a mânca și/sau de a fuma excesiv.
c) cognitive:
- diminuarea abilității de a adopta decizii raționale;
- deficit de concentrare;
- scăderea atenției;
- hipersensibilitate la critică;
- blocaje mentale.
d) fiziologice:
- creșterea pulsului;
- creșterea tensiunii arteriale;
- creșterea glicemiei;
- creșterea colesterolului;
- uscăciunea gurii;
- transpirații reci.
e) organizaționale:
- randament scăzut;
- izolare;
- lipsa satisfacției în muncă;
- absenteism;
- reducerea responsabilității;
- scăderea loialității față de organizație;
- demisii.
De ce ne îmbolnăveşte stresul?
Stresul cronic ne umple, în timp, de frustrare, nemulţumire, oboseală şi nelinişte. La nivel fiziologic, stresul stimulează glandele suprarenale să secrete adrenalină şi cortizol. Un nivel crescut determină accelerarea ritmului cardiac, mărirea frecvenţei respiratorii şi creşterea tensiunii arteriale. Şi asta nu e tot, stresul creşte nivelul glicemiei şi al acizilor graşi din sânge, favorizând ateroscleroza şi afecţiunile coronariene. Mai mult, stresul diminuează potenţialul energetic şi sporeşte cantitatea de radicali liberi.
Boli agravate sau declanşate de stres:
- bolile cardiovasculare;
- gastrite şi ulcer gastro-duodenal, dischinezie biliară, steatoză hepatică, colită, colon iritabil;
- tulburări menstruale, impotenţă, ejaculare precoce;
- anxietate, psihoze, depresie, spasmofilie.
Stresul și bolile cardiovasculare
Factorii de risc cardiovasculari
Studiul de referință Framingham Heart Study a evidențiat că un număr de factori de risc pentru boala cardio-vasculară nu pot fi controlați (rasa, vârsta, sex și fondul genetic). Cu toate acestea, poți controla alți factori de risc, precum fumatul, inactivitatea, obezitatea, colesterolul ridicat și diabetul de tip 2 si, bineînțeles, stresul.
Factori psihologici și sociali cu roluri semnificative în dezvoltarea bolilor cardiovasculare:
- lipsa suportului social;
- stresul serviciului;
- stresul din căsnicie;
- statutul socio-economic scăzut;
- tensiunea generată de îndatoririle de părinte;
- inclusiv depresia, anxietatea și ostilitatea.
Acționând singur, fiecare dintre acești factori crește șansele de apariție a afecțiunilor cardiace. Atunci când se combină, puterea lor crește exponențial.
Un studiu derulat pe trei ani, a solicitat unui număr de 2.700 de americani să completeze un chestionar online de sănătate fizică și mentală după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001. Persoanele care aveau nivele ridicate de stres imediat după cele două atacuri, aveau o probabilitate de două ori mai mare de apariție a hipertensiunii arteriale și de trei ori mai mare de apariție a altor probleme cardiace în următorii doi ani în comparație cu cei care avea nivele de stres mai mici.
Chiar și percepțiile noastre despre modul în care stresul ne afectează poate fi dăunător, conform unui studiu care a urmărit 7.200 de bărbați și femei englezi, studiu publicat în European Heart Journal în 2013. Persoanele care credeau că stresul le-a afectat sănătatea „mult sau extrem” avea o probabilitate de două ori mai mare de a muri din cauza unei boli cardio-vasculare sau de a avea un atac de cord nefatal, în comparație cu aceia care au raportat că stresul nu îi afectează.
...
Un studiu publicat în The Lancet, care a implicat peste 24.000 de participanți din 52 de țări, a demonstrat rolul stresului în creșterea riscului de atac de cord. Aproximativ 11.000 de persoane care tocmai avuseseră un prim atac de cord au fost întrebate, când s-au externat din spital, despre diverse forme de stres la care fuseseră supuse în cele 12 luni anterioare. Intrebările erau legate de reacția la stresul de la serviciu și de acasă, problemele financiare și evenimente majore din viață. Membrii grupului de control, care au fost aleși având vârsta și sex asemănător pacienților cu atac de cord, dar fără vreun istoric de boli cardiace, au fost supuși unor evaluări similare. In ciuda unor variații în prevalența stresului în funcție de țări și grupuri etnice, nivelurile de stres ridicate au conferit un grad de risc mai mare pentru atac de cord decât hipertensiunea, obezitatea abdominală, diabetul și alți câțiva factori de risc.
Poate ajuta gestiunea stresului?
Da. Cele mai puternice dovezi pentru beneficiile gestiunii stresului provin din studiile privind bolile cardiace. Cu siguranță, se pare ca tratarea depresiei, controlarea maniei și a ostilității și îmbunătățirea suportului social ar putea să scadă șansele de apariție a bolilor cardiace.
In plus, un studiu sponsorizat de Medicare publicat în American Heart Journal în 2013 oferă dovezi cu privire la faptul ca programele complexe de gestiune a stresului te pot ajuta dacă suferi deja de o boală de inimă. Acest studiu efectuat pe termen lung asupra a 589 de persoane cu boală cardiacă a examinat efectul unor programe derulate timp de un an, care aveau scopul de a îmbunătăți sănătatea cardio-vasculară prin modificarea stilului de viață, inclusiv gestiunea stresului, exercițiu și consiliere privind nutriția. Două programe recunoscute la nivel național au fost evaluate: Programul de Sănătate Cardiacă al Institutului de Medicina Minte Corp Benson-Henry și Programul Dr. Dean Ornish pentru Contracararea Bolilor Cardiace. Ambele programe au avut un efect pozitiv asupra factorilor de risc cardiac: persoanele au scăzut în greutate, și-au redus valoarea tensiunii arteriale, și-au ameliorat nivelurile de colesterol și au declarat o stare psihologică mai bună. De asemenea, se pare că ambele programe au îmbunătățit funcția cardiacă. In plus, participanții la programul Benson-Henry (care a fost creat de Aggie Casey și Dr. Herbert Benson, editorii medicali ai acestui raport) au avut, de asemenea, rate de deces mai mici și au avut o probabilitate mai mică de a fi spitalizați pentru probleme cardiace, în comparație cu grupul de control. Concluzia studiului a fost ca aceste programe de schimbări intensive ale stilului de viață sunt eficiente din punct de vedere clinic.
Text: www.health.harvard.edu
Sursa: Stresul și bolile cardiovasculare